Opera din Barcelona s-a redeschis cu un concert pentru 2.300 de plante. Evenimentul inedit și-a propus să atragă atenţia asupra importanţei publicului după izolare. Plantele vor fi donate angajaţilor din sistemul de sănătate publică.
Opera Gran Teatre del Liceu din Barcelona s-a redeschis cu un concert, după mai mult de trei luni de pauză. Publicul a fost unul extrem de tăcut, nu a aplaudat deloc. Nu mai puțin de 2.292 de plante în ghiveci au „audiat” lucrarea „Crizanteme”, de Giacomo Puccini, interpretată de Cvartetul Uceli.
Organizatorii evenimentului de la Opera din Barcelona spun că scopul a fost să atragă atenţia asupra importanţei publicului în viaţa post-epidemie. Ei doresc astfel să reafirme valoarea artei, muzicii şi naturii şi să promoveze întoarcerea la activităţile normale.
„Natura a avansat pentru a ocupa spaţiile pe care noi le-am furat de la ea”, a declarat producătorul executiv al spectacolului, Eugenio Ampudio, pe scenă, în timpul unei repetiţii, când 2.292 de plante decorative au fost aduse şi au ocupat toate locurile din sală, înaintea acestui concert programat pentru luni seară.
“Putem să ne extindem empatia? Haideţi să începem cu arta şi cu muzica într-un mare teatru, invitând natura înăuntru”, a adăugat artistul spaniol, referindu-se la Opera Liceu din Barcelona, o clădire cu arhitectură neoclasică şi considerată una dintre cele mai mari opere din lume.
Reprezentanţii Operei Liceu din Barcelona speră că show-ul va reafirma valoarea artei, muzicii şi a naturii şi va putea să devină un fel de “hartă” care să ajute omenirea să revină la activităţile obişnuite după pandemia de COVID-19.
Plantele spectatoare vor fi donate angajaţilor din sistemul de sănătate publică, în semn de apreciere pentru eforturile depuse în timpul crizei. Concertul a avut loc la o zi după ce Spania a renunţat la starea de urgenţă şi a fost difuzat şi în streaming.
Spania a fost una dintre cele mai afectate de noul coronavirus în Europa, cu peste 28.000 de decese.
CITEȘTE ȘI: