Muzeul Municipiului oferă, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, intrare liberă la toate expoziţiile deschise în muzeele din componenţa sa, sâmbătă şi duminică, de la ora 10,00 până la ora 17,30.
Astfel, Muzeul ‘Victor Babeş’ reintră chiar sâmbătă în circuitul muzeal, după ce o scurtă perioadă a fost închis pentru reamenajare şi punerea în valoare a realizărilor savantului român într-un spaţiu modernizat, prin intermediul unei logistici de expunere muzeală la standard european.
Expoziţia permanentă găzduită în Corpul Lapidarium de Casa Filipescu-Cesianu – intitulată “În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” – a fost extinsă şi redeschisă, de asemenea, zilele trecute. Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul să descopere noile fragmente de frescă expuse aici. O noutate aduce în lumea artei şi expoziţia-medalion de la Colecţia de artă “Ligia şi Pompiliu Macovei”, care prezintă legătura specială dintre două mari artiste, sub genericul “Cecilia Cuţescu Storck şi Ligia Macovei, o relaţie inedită maestru-discipol”.
Expoziţiile care pot fi vizitate cu intrare liberă în această sâmbătă şi duminică sunt:
Palatul Suţu:
* “Timpul Oraşului”
* “Natură moartă, natură vie – Capodopere din Colecţia Pinacotecii Municipiului Bucureşti”
* “Bucureştiul medieval al familiei Mavrocordat”
* “Tattarescu – Studii de perspectivă”
* “Muzeul Simu şi Pinacoteca Bucureşti”
Casa Filipescu-Cesianu:
* “Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”
* “În apropierea sfinţilor. Frescele de la Mănăstirea Văcăreşti după 40 de ani”
* “Bijuterii Străvechi şi Mesaje Relevate”
Muzeul Theodor Aman:
– Capodopere de secol XIX semnate de Aman, pictură murală cu scene istorice şi piese de mobilier sculptat pot fi admirate în prima locuinţă-atelier din Bucureşti, construită chiar după planurile maestrului. Tehnologia modernă permite întâlnirea cu însuşi artistul şi imortalizarea momentului într-o fotografie.
* “VITAGEN NAMA-AMAN NEGATIV” – Plăcile de Gravură ale Muzeului Theodor Aman.
Muzeul George Severeanu:
* “Pe urmele trecutului. Colecţia Maria şi dr. George Severeanu” oferă o selecţie dintre cele 3.000 de obiecte arheologice şi peste 9.000 de monede din colecţia doctorului, alături de obiecte de mobilier şi obiecte personale, care adaugă proiectului o extensie memorială.
Muzeul Nicolae Minovici:
* “Vila Dr. Nicolae Minovici – Restitutio” cuprinde obiectele de artă populară din colecţia Doctorului Nicolae Minovici, prima colecţie de acest gen din spaţiul românesc, în care erau reprezentate toate regiunile ţării.
* Obiectul lunii la Muzeul Dr. Nicolae Minovici: “Ştergarul”
Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck:
* “Carol Popp de Szathmari, desenator şi acuarelist”.
Muzeul Victor Babeş:
* “Victor Babeş (1854-1926). Principii, valori, moşteniri”.
Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei:
* Tablouri semnate de mari pictori români, precum Pallady, Maxy şi Ţuculescu şi lucrări ale Ligiei Macovei, alături de obiecte de sticlărie şi diverse artefacte din toate colţurile lumii.
* “Cecilia Cuţescu Storck şi Ligia Macovei, o relaţie inedită: maestru-discipol”.
Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”:
* “Descoperim împreună Universul”.
Program Observator: sâmbătă, 14,00-22,00, duminică, 10,00-18,00.
CITEȘTE ȘI: