În 5 luni, Auchan România a colectat din opt orașe 13 tone de textile și încălțăminte, pentru reciclare și donații. Compania a implementat un amplu program de colectare a obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte în 8 dintre orașele în care este prezentă.
Astfel, retailerul a amenajat în parcările hipermarketurilor Auchan din vestul țării containere speciale în care clienții sunt invitați să doneze articole pe care nu le mai poartă. După o atentă sortare și igienizare, acestea sunt direcționate fie către pre-reciclare, fie donate către comunități din medii vulnerabile. Acest program de colectare a demarat în luna octombrie 2020 și se desfășoară, în prezent, în Timișoara, Cluj, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Târgu Mureș, Brașov și Sibiu.
Prin intermediul acestui program, clienții Auchan România sunt invitați să doneze în containerele special amenajate haine și încălțăminte pe care nu le mai folosesc. Partenerul companiei în acest proiect, Crucea Roșie, primește articolele vestimentare și încălțămintea, după ce acestea au fost sortate și igienizate, pentru donare. Textilele și încălțămintea care au un grad ridicat de degradare și care sunt considerate a fi un deșeu textil intră într-un proces de pre-reciclare.
„Doar 1% din textilele la nivel global se reciclează. Acest proiect are două obiective majore: pre-reciclarea textilelor care nu pot fi reutilizate ca atare și reintroducerea acestora în economia circulară ca materie primă, dar și solidaritatea prin susținerea comunităților din mediile vulnerabile, prin intermediul partenerilor de la Crucea Roșie Română. Asemenea și altor proiecte de sustenabilitate pe care Auchan le derulează, scopul nostru este acela de a diminua poluarea cu emisii de gaze cu efect de seră prin reducerea, refolosirea și reciclarea obiectelor vestimentare. Până în prezent, clienții au fost deschiși către inițiativa noastră și sperăm că numărul celor care se vor alătura în demersul nostru pentru un viitor mai sustenabil va crește”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR Auchan Retail România.
Auchan și-a propus atingerea nivelului standard al Europei de Vest de colectare a 3-4 kg de textile/persoană/an.
CITEȘTE ȘI: