Auchan, Leroy Merlin și alte 50 de companii românești au finalizat amenajarea Unității de Suport Medical Bucureștii Noi, destinată cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19, și au predat-o autorităților române. Lucrările de amenajare au fost realizate în 19 zile. Unitatea de Suport Medical Bucreștii Noi va fi preluată de Departamentul de Situații de Urgență (DSU) și Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș.
La începutul lunii aprilie, companiile Auchan Retail România și Leroy Merlin România, cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), au demarat organizarea unui centru de spitalizare pentru persoane noncritice, prin punerea la dispoziție a unui spațiu de 7.500 m2 în Bucureștii Noi, respectiv amenajarea și echiparea lui pentru a fi predat, ulterior, autorităților.
Unitatea de Suport Medical Bucureștii Noi a fost predată oficial autorităților române, la eveniment fiind prezenți Președintele României Klaus Iohannis, Primul Ministru Ludovic Orban, Ministrul Sănătății Nelu Tătaru, Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela, Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general de brigadă Dan-Paul Iamandi și Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat.
Întrucât realizarea acestui centru nu ar fi fost posibilă fără un sprijin din pareta societății civile, se cunvine să menționăm ONG-urile care au contribuit la bunul mers al lucrurilor din primele zile și chiar și în perioada care urmează:
Asociația Zi de Bine (principalul ONG partener) și Fundația Prețuiește Viața au reușit dotarea Unității de Suport Medical Bucureștii Noi cu ajutorul: Yusen Logistics (transport containere), Alpinmax (servicii montaj containere), Romstal (echipamente și materiale), Sinclea (servicii curățenie), DAAS (servicii de recondiționare și întreținere sistem climatizare), Damart (lucrări de construcții civile spațiu), AVI Compact (servicii de recondiționare și întreținere sistem climatizare), Marco&Alex (refacere sisteme electrice), Symmetrica (structură containere), Speed Fire Protection (contribuție financiară), Decathlon (măști și alte echipamente), Ceetrus (contribuție financiară), Oney (contribuție financiară), High Tech (instalații camere video), Fabryo (vinarom pentru pereți, vopsea lavabilă), Regina Maria (consultanță amenajare necesar medical), Omifa (servicii de montaj mobilier), Homelux (materiale de construcții), Decor Floor (materiale de construcții), Popovici Nițu & Asociații (consultanță juridică), Filip & Company (consultanță juridică), Nepi Rockcastle (contribuție financiară), CA IMMO (contribuție financiară), Sogardi (contribuție financiară), Coca-Cola HBC (suport logistic, voluntariat, contribuție bunuri, contribuție financiară), Irbis Guard Group (contribuție financiară), IKEA (mobilier și alte echipamente), Romcarton (pereți despărțitori, noptiere și coșuri de gunoi), Omul și Muntele (contribuție financiară), BMF Grup (lucrări instalații electrice și sanitare), Vivre (diverse obiecte de mobilier și lenjerie), Green Future (perne, pilote, saltele), Nestle (cafea, aparate de cafea și alte bunuri), Altex (echipamente IT și Electro), Einhell (mobilier și alte echipamente), Weber Group (pulverizatoare pentru dezinfectanți), ID Logistics (contribuție financiară), Aplast (tâmplărie PVC), Docentris (imprimante), SSAB (contribuție financiară), Orange (asigurarea infrastructurii de comunicații mobile și fixe), DSV (servicii transport), General Security (echipamente de sonorizare și alte echipamente), Inaplast (materiale), ArtMatch (materiale print), Meli Melo (măști de protecție), LA Print (print signalistic), Axico grup (materiale print și montaj signalistică), ROM Tatay (materiale sanitare), Promelek (materiale), P&G (diverse bunuri de igienă personală), Pigna (materiale birotică), Itgenetics (imprimante), RPD (materiale birotică), Casa Rusu (diverse obiecte de mobilier), Petrom (contribuție financiară).
CITEȘTE ȘI:
-
Auchan și Leroy Merlin vor face un centru de spitalizare pentru persoane noncritice în București – Ilfov
-
VIDEO Cum arată acum unitatea medicală amenajată de Auchan și Leroy Merlin