Grupul Bosch donează echipamente medicale și de protecție, precum și aparatură electrocasnică spitalelor şi personalului medical din linia întâi.

Bosch a donat, către Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti, un tester real-time PCR pentru identificarea SARS-C0V-2. Sistemul de testare permite efectuarea a 2300 de teste într-un interval de 24 de ore și procesarea a unui număr de până la 96 de probe în mai puțin de o oră, anunță compania, într-un comunicat de presă.

Bosch donează echipamente medicale, inclusiv către Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, care a primit în luna aprilie un pat pentru terapie intensivă și urmează să distribuie către spitalele din prima linie din localitățile Cluj și Blaj, alte trei ventilatoare mecanice și dispozitive medicale de protecție de primă necesitate. Totodată, alături de importanți jucători din industria auto, compania a contribuit financiar la punerea în funcțiune a 50 de ventilatoare mecanice avariate.

„Trăim momente dificile, fără precendent, și este de datoria noastră să ne implicăm și să acționăm colectiv pentru a limita răspândirea virusului și pentru a da o mână de ajutor personalului medical din linia întâi și, implicit, pacienților”, a declarat Mihai Boldijar, directorul general al Robert Bosch SRL și reprezentantul Grupului Bosch în România.

Totodată, BSH Electrocasnice, divizia de echipamente și aparatură electrocasnică a Bosch, a donat către Spitalul Colentina, Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti și Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, încă de la începutul lunii aprilie, mașini de spălat cu uscător încorporat și aspiratoare profesionale cu funcție de spălare. Mai mult, departamentul Automotive Aftermarket (AA) s-a alăturat inițiativei „Mobilitate pentru eroi”, lansată de rețeaua Bosch Car Service. Campania are drept obiectiv asigurarea reparațiilor pentru vehiculele utilizate de către personalul instituțiilor aflate în prima linie: medici, asistenți, echipaje ISU, polițiști, jandarmi, pompieri sau militari.

Voluntarii Bosch au donat şi continuă să doneze individual sume de bani, laptopuri și tablete, asigurând astfel necesarul de alimente și accesul la educație pentru familiile din medii defavorizate. Totodată, aceștia au dezvoltat și demarat campanii de strângere de fonduri dedicate achiziţionării de echipamente de protecţie pentru spitalele din România.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *