Deputații și miniștrii își vor dona salariile în beneficiul sistemului de sănătate publică în condițiile în care măsurile restrictive de combatere a Covid19 se prelungesc, a decis parlamentul Bulgariei la începutul acestei săptămâni, potrivit Le Figaro care citează AFP.

Măsurile de restricție au fost prelungite până la 13 mai iar parlamentarii au dat dovadă de o „înaltă umanitate”susținând această propunere a partidului conservator de guvernământ Gerb, de a renunța la salariile lor începând cu data de 1 aprilie”, comentează le Figaro.

Măsura este valabilă pentru parlamentari, miniștri și membrii cabinetelor lor, dar și pentru șefii agențiilor guvernamentale. Se estimează că donațiile deputaților se vor ridica la 1,44 milioane de leva, adică cca 740 000 de euro.

SURSA: rfi.ro

NOTĂ: Acest gest, comentează unii analiști politici, ar fi totuși unul de imagine, după ce aceiași parlamentari și-au mărit salariile în plină criză, declanșând un adevărat scandal public.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *