Compania EMI International a construit și donează 20 de porți dezinfectante pentru spitale din România, pentru a sprijini medicii și personalul medical în lupta împotriva COVID-19.
Porțile funcționează exclusiv cu dezinfectant lichid, iar compania recomandă utilizarea produselor omologate de autorități. Prima poartă a fost deja pusă la dispoziția Spitalului Colțea, unde a fost și testată.
lte porţi sunt pregătite pentru a fi livrate către Spitalul Colentina, Asociaţia Dăruieşte Viaţă, pentru spitalul modular pe care organizaţia îl construieşte în incinta Spitalului Elias, Asociaţia Magic, pentru mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară, Spitalul din Mioveni, precum şi către spitalul construit de Auchan şi Leroy Merlin pentru pacienţii afectaţi de COVID-19. Alte porţi de dezinfectare vor putea fi puse la dispoziţia unor unităţi medicale care au nevoie de acest tip de echipament, conform unui comunicat de presă.
EMI International este o companie care fabrică porţi industriale. Decizia de a realiza aceste porţi de dezinfectare a fost luată din dorinţa de a sprijini medicii şi personalul medical din România în lupta împotriva COVID-19, în urma mesajelor transmise de cadrele medicale care solicitau un astfel echipament prin intermediul presei.
Compania şi-a mobilizat resursele umane şi tehnice, pentru a concepe şi dezvolta un model de poartă la calitate industrială, care să poată fi folosită pe termen lung în condiţii depline de securitate. Angajaţii implicaţi în proiect au finalizat şi testat prototipul într-un termen record de 6 zile. Echipa a utilizat atât materialele existente în fabrica proprie, de la Căteasca, din judeţul Argeş, cât şi tehnologiile moderne pe care la are în dotare.