Cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent „ANONIMUL” va avea loc anul acesta la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, în perioada 6-12 august și se va ține în condiții speciale, după cum precizează organizatorii.
Având în vedere măsurile de restricție, siguranță și prevenție adoptate de autorități în această primăvară, cea de-a 17-a ediție a ANONIMUL se va desfășura în exclusivitate în aer liber, cu un număr maxim de 400 de participanți la fiecare proiecție. Accesul la proiecții este gratuit și se va face doar în baza rezervărilor electronice (bilete cu valoare 0), disponibile pe eventbook.ro, începând cu 11 august.
Programul ANONIMUL 2020 cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, precum și proiecții de film de lungmetraj, urmate de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.
„Încă de la începutul pandemiei ne-a fost clar că o întâlnire online nu s-ar potrivi cu festivalul nostru, unde este vorba despre public și Deltă, despre întâlniri cu cineaști și discuții lungi în noapte, despre conexiunea dintre sute (anul acesta) de oameni în fața unui ecran de cinema în aer liber. ANONIMUL va arăta cu totul altfel anul acesta, este clar, însă nu putem renunța la întâlnirea noastră de fiecare august, decât dacă autoritățile ne-ar impune acest lucru, prin măsurile adoptate până la data Festivalului.”, spune Miruna Berescu, directorul ANONIMUL IIFF.
Mai multe detalii, precum și programul festivalului, vor fi comunicate pe parcursul săptămânilor viitoare pe site-ul oficial al evenimentului.
Silva prezintă ediția a 17-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart. Proiect cultural co-finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Uniunea Cineaștilor din România și Dacin Sara. Sponsori: FedEx, IT Smart Distribution. Parteneri principali: Green Village, Green Dolphin Camping.
FOTO: Florin Ghioca
CITEȘTE ȘI: