Firma Game World, o companie care gestionează săli de jocuri în România, donează 15.000 de euro pentru achiziția de măști cu filtre anti-coronavirus. Sponsorizarea este facută în beneficiul Fundației pentru SMURD.

Echipamentele de protecție vor fi repartizate echipajelor SMURD din Constanța, Brașov și Alba Iulia. Compania Game World se alatură astfel mediului public si privat din România care se implică în lupta împotriva pandemiei de coronavirus și susține comunitățile locale în care activează.

De asemenea, Game World București Mall, cea mai mare sală de jocuri din România, a donat 50.000 Euro în beneficiul Asociației „Dăruiește Viață”, pentru construcția spitalului modular 1 Elias, destinat îngrijirii bolnavilor de COVID-19 și pentru sprijinirea sistemului medical în lupta împotriva coronavirusului.

„Am alocat aceste sume pentru a susține lupta celor din linia întâi – medici, asistente și personal sanitar. Acum, mai mult ca niciodată, viitorul noastru ca societate depinde de succesul acestor eroi în bătălia împotriva pandemiei, ca și de modul în care noi ceilalți vom înțelege să fim solidari și să ne ajutăm unii pe alții într-un moment cu adevărat critic. Suntem o companie responsabilă și am ales să acordăm acest sprijin prin intermediul unor organizații neguvernamentale solide, cu experiență, care cunosc domeniul și care ne sunt astfel parteneri în demersurile noastre de responsabilitate socială. Suntem hotărîți să sprijinim în continuare comunitățile în care suntem prezenți, așa cum am făcut-o și pâna acum”, a declarat Andrei Frimescu, director marketing și PR Game World.

Cu peste 20 de ani de experiență în domeniu, Game World deține 7 săli de jocuri, în București, Constanța, Brașov și Alba Iulia. Toate unitățile au fost închise temporar din data de 18 martie, prin ordonanță militară; pe perioada stării de urgență compania si-a păstrat toți cei aproximativ 400 de angajați.

În cursul anului 2019, companiile care formează Game World Group au donat aproximativ 1,7 milioane de lei pentru diferite inițiative de responsabilitate socială corporativă. Compania a susținut 29 de beneficiari, printre care se numără organizații precum Fundația HOSPICE Casa Speranței, Asociația „Dăruiește Viață”, MagiCAMP și Asociația Little People, Fundația Comunitară Brașov sau Asociația Inima Copiilor.

Game World România se numără printre companiile reprezentative de pe piața centrelor de divertisment din România, având ca domeniu de activitate organizarea și exploatarea sălilor de jocuri de noroc electronice. Brandul Game World este prezent în București și în alte trei orașe importante din țară, Constanța, Brașov și Alba Iulia, precum și la nivel internațional. În România, compania și-a început activitatea în septembrie 1999, cu prima sală de jocuri Game World, în București Mall Vitan, care este în prezent cea mai mare sală de jocuri din Europa de Est. Game World face parte dintr-un grup de companii – Game World Group – care numără aproximativ 2.000 de angajați. Grupul a direcționat în anul 2019 circa 1,7 milioane de lei către acțiuni de responsabilitate socială derulate în România.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *