Lidl, partenerul fondator al primei rețele de Bănci pentru Alimente din România, a donat numai în ultimele 6 săptămâni peste 4 tone de produse alimentare.

În plus, cu ocazia Sărbătorilor de Paște, Lidl România oferă 2500 de pachete cu alimente și produse de igienă pentru persoanele vulnerabile afectate în această perioadă.

Pachetele sunt distribuite la nivel național prin intermediul celor cinci Bănci pentru Alimente. 2500 de pachete, în valoare totală de 120.000 de lei, vor ajunge către beneficiarii din centrele cu cele mai mari nevoi  în această perioadă și la persoanele izolate sau aflate în zone greu accesibile. Pachetele conțin alimente de bază (ulei, zahăr, cereale), conserve de legume, conserve de carne, paste făinoase, lapte UHT, precum și alte produse alimentare de care aceștia au nevoie.

În luna martie, Lidl România și ceilalți 52 de parteneri implicați în acest proiect național au sprijinit Băncile pentru Alimente cu 151,7 tone de alimente în valoare totală de 1,98 milioane de RON. Aceste alimente s-au concretizat în 72.520 de porții de mâncare, de care s-au bucurat peste 30.000 de beneficiari din cele 172 de ONG-uri susținute de cele cinci Bănci pentru Alimente din București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov și Oradea. Din luna martie până în prezent, Lidl România a donat o cantitate totală de 4,3 tone de alimente, doar în prima săptămână din aprilie cantitatea fiind de 1,5 tone de alimente.

Lidl își va închide magazinele din România în prima și a doua zi de Paște, respectiv pe 19 și 20 aprilie. Lidl este primul retailer din România care a implementat, începând cu decembrie 2013, politica de a oferi două zile libere angajaților din magazine cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, respectiv Paște. Clienții își vor putea face cumpărăturile în magazinele Lidl până pe 18 aprilie inclusiv, activitatea fiind reluată marți, 21 aprilie.

CITEȘTE ȘI

Lidl a cumpărat prima secție mobilă de terapie intensivă din țară, pentru pacienții cu SARS-CoV-2

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *