Firma Printcenter din Sibiu are o soluție de tratare a textilelor cu efect antiviral, care acționează inclusiv împotriva Covid-19. Această soluție nu este însă una românească, ea a fost dezvoltată de un laborator elvețian și are eficacitate de până la 30 de spălări.
Textilele tratate antiviral și antibacterian pot reduce transmiterea bacteriilor și virușilor, inclusiv din cele spitalicești, iar personalul care se află în prima linie în lupta împotriva coronavirusului duce lipsă de echipamente de protecție adecvate.
Practic, orice material textil poate fi tratat cu ajutorul acestei tehnologii, de la TNT (țesătura nețesută) la bumbac, poliester și altele, cu condiția ca acesta să nu fie hidrofob, adică să permită soluției să intre în țesătură. Se tratează materialul textil în rolă, iar capacitatea de tratare este de 400 ml/oră, urmând ca din luna mai să crească la 1.200 ml/oră.
Firma sibiană lucrează deja cu trei parteneri din țară care au capacități de confecționare, și care pot livra până la 25.000 de halate sau combinezone pe zi. Totodată, a fost dezvoltată și o mască din TNT cu filtru, tratată antiviral și antibacterian, care poate fi spălată de 30 de ori. Pentru a vedea care sunt performanțele măștii, aceasta a fost trimisă la testare la Nelson Labs, unul dintre cele mai cunoscute centre de testare din lume. În acest moment, la Printcenter există stocuri suficiente de soluții de tratare pentru 30 de zile, însă din cauza solicitărilor mari, termenul de livrare este însă de trei săptămâni.
Mai este un aspect de subliniat, legat de reticența românilor față de soluțiile de tratare antivirală, dincolo de birocrația din domeniu. Potrivit celor de la Printcenter.ro, citați de dialogtextil.ro, „toată lumea cere acreditări, certificări de la instituțiile statului sau organismele internaționale”, iar discuțiile se poartă agresiv și cu foarte multă neîncredere”. Cum în țară nu există capacități de testare a produselor tratate antiviral și antibacterian, compania sibiană a fost nevoită să se îndrepte spre laboratoare din Elveția.
CITEȘTE ȘI: