Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Fundația pentru S.M.U.R.D., cu sprijinul Kaufland România, a achiziționat și a pus la dispoziția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, un Centru mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență.

Centrul mobil are echipamente inteligente ce simulează situații de urgență complexe, precum incendiile din locuințe, un pachet pentru condiții meteo extreme sau simularea realistă a unui cutremur și a modalității în care acesta se percepe într-o casă sau într-un apartament.

Prin obiectivul său de formare a populației, Centrul mobil va îmbunătăți capacitatea de identificare și reducere a pericolelor, astfel încât să scadă numărul de accidente în locuințe.

Elevii din ciclul primar și gimnazial, printre primii instruiți

Participanților la sesiunea de instruire le sunt oferite mai multe scenarii pentru prevenirea incendiilor, tehnologii de recunoaștere a pericolelor și efecte multimedia, fiind conceput să poată asigura o învățare experiențială, prin deplasarea acestuia în diverse locuri din țară. Activitatea de instruire cu ajutorul centrului mobil va începe în unitățile de învățământ din ciclul primar și gimnazial, urmând ca, în cursul anului, să staționeze în mai multe orașe din țară, pentru a cultiva în rândul cetățenilor comportamentelor preventive, scopul fiind acela de a reduce numărul de accidente care au loc în case.

Cu ocazia evenimentului de predare-primire care a avut loc astăzi la București, Dr. Raed Arafat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat:

„Ne bucurăm că reușim să vă prezentăm astăzi acest Centru mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență care se va alătura Caravanei Fii pregătit, ca parte a demersurilor DSU și ale IGSU de a pregăti populația pentru un răspuns prompt, adecvat și eficient în situații de urgență. Acest demers ne dorim să se constituie într-un prim pas spre normalitate, o expresie a speranței că vom reuși, cât de curând, să învingem pandemia și să revenim la acele activități de formare atât de necesare pentru populație, fie ei copii sau adulți, și pe care pandemia le-a făcut imposibile”.

Achiziția echipamentului pus la dispoziția IGSU este în valoare de 435,707.8 EUR, din care 386,590.9 EUR sunt contribuția Kaufland România, iar 49,116.9 EUR sunt contribuția Fundației pentru SMURD din sumele colectate de la populație prin 3.5%.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *