Ryanair reia zborurile București – Londra (Stansted), începând cu data de 15 mai. Zborurile săptămânale pe această rută vor fi lunea, miercurea și vinerea.

În urma restricțiilor de zbor impuse de majoritatea statelor din Uniunea Europeană, peste 99% din avioanele Ryanair nu vor zbura în săptămânile care urmează, potrivit unui comunicat al companiei.

“Suntem fericiți să adăugăm ruta dintre București și Londra Stansted cu trei zboruri săptămânale din 15 mai. Colaborăm cu guvernele din statele UE ca să menținem legături minime deschise din motive de urgență, chiar dacă numărul pasagerilor este foarte scăzut”, a declarat Olga Pawlonka, Sales & Marketing Manager Ryanair pentru Europa Centrală și de Est și Balcani.

Toate avioanele sunt dezinfectate și pasagerilor li se cere să coopereze cu echipajele avioanelor pentru ca zborurile care mențin legături vitale în Europa să poată continua.

Ryanair reia zborurile București – Londra și estimează că va relua zborurile regulate în cursul lunii iulie. Zborurile către București fac parte din noul orar limitat valabil până pe 28 mai, care mai include rute de la Londra către destinații precum Budapesta, Berlin, Sofia, Dublin, Eindhoven sau Lisabona.

Ryanair este o linie aeriană low-cost cu sediul la Aeroportul Dublin, Irlanda. Este cea mai mare companie aeriană din Europa. Pe lângă baza de la Dublin, Ryanair menține o altă bază principală la Londra (Stansted).

Linia aeriană oferă din cele 87 de baze ale sale peste 1500 de rute în 37 de țări, conectând 215 destinații. Printre bazele companiei se numără (fără a ne limita la): Alicante, Bari, Birmingham, Bristol, Cork, Liverpool, Londra, Malaga, Madrid, Pisa, Roma și Shannon.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *