Spitalul Universitar București primește de la BCR un robot de sterilizare românesc. Banca Comercială Română a donat un robot de sterilizare SUUB, în urma unei campanii de responsabilitate socială desfăşurată de bancă.
BCR a derulat în ultimele săptămâni campania #staycontactless, prin care a încurajat utilizatorii de reţele sociale să distribuie mesajele de responsabilitate şi distanţare socială promovate de robotul bancar George.
În cadrul campaniei, BCR s-a angajat să doneze un robot de sterilizare unui spital, iar în urma atingerii pragului de 23.000 de persoane care au distribuit mesajele robotului George, BCR a achiziţionat robotul de sterilizare pe care îl donează Spitalului Universitar din București.
„Campania este despre responsabilitate și solidaritate, despre ce putem face să ne protejăm pe noi și cei din jur. Fiecare lucru mic pe care îl face fiecare dintre noi, inclusiv de a fi un bun exemplu unul pentru celălalt, ne va ajuta ca împreună să câștigăm bătălii mari. Iar George este primul care încurajează folosirea tehnologiei pentru a ne îmbunătăți viețile, așa că în această perioadă, mai mult ca oricând, încurajează să facem nu doar plăți contactless, dar să și rămânem contactless. În acest fel, adoptând tehnologia, ne întoarcem și la regulile de bază pe care oamenii sunt incurajați să le urmeze pentru a se proteja”, a declarat Ana Maria Ghiurca (Head of Online Marketing BCR).
Robotul de sterilizare este MUV Smart/Steriliser, produs de Modulab. La evenimentul de la Spitalul Universitar au participat secretarul de stat din Ministerul Economiei Liviu Rogojinaru, managerul interimar al SUUB, Cătălin Cîrstoiu, directorul de Comunicare şi Marketing al BCR, Ionuţ Stanimir, şi fondatorul Modulab, Paul Popescu.
Compania care a fabricat robotul sterilizator, Modulab, este una dintre companiile înscrise în Acceleratorul BCR-InnovX, program finanţat de BCR.
CITEȘTE ȘI:
-
Spitalul de boli infecțioase Constanța a primit un robot autonom de dezinfecție UVC
-
O firmă românească a început producția de lămpi UVC pentru spitale