Cineplexx

Cele patru Cineplexx-uri din Băneasa Shopping City, Auchan Titan, Satu-Mare (Shopping City Satu-Mare) și Sibiu (Shopping City Sibiu) se vor redeschide din 15 septembrie, iar din 16 septembrie se va deschide și un nou multiplex, în Shopping City Târgu-Mureș.

Vești bune pentru cinefilii cărora le-au lipsit sălile de cinema în această perioadă:

„Cineplexx și-a luat angajamentul de a asigura confortul și sănătatea oaspeților săi care sunt principala prioritate și a implementat măsuri riguroase de siguranță și igienă, menite să prevină răspândirea virusului Covid-19. Nu s-a făcut niciun compromis în ceea ce privește protejarea nu doar a celor care vin la cinema, ci și a întregului personal dedicat, astfel că au fost adoptate cu strictețe normele și restricțiile formulate de autorități și a fost pusă în aplicare toată experiența acumulată în contextul actual din celelalte teritorii europene unde lanțul și-a reluat deja operațiunile”, se arată într-un comunicat de presă remis vestibune.com.

Alte noutăți nu vor întârzia să apară în perioada imediat următoare, pentru că Cineplexx revine cu premiere importante pe marile ecrane. Programul complet al cinematografelor și detalii despre bilete vor putea fi găsite pe site-ul Cineplexx sau în aplicația disponibilă gratuit pe iOS și Android.

Cineplexx este unul dintre cei mai importanți operatori de cinematografe din Europa Centrală și de Est, cu o experiență de peste 50 de ani în industrie. Compania operează în prezent peste 60 de cinematografe în 12 țări: Austria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Grecia, Italia și România. La aproximativ un an de la intrarea pe piața românească, Cineplexx deține deja patru cinematografe – Băneasa, Titan, Satu-Mare și Sibiu – și inaugurează curând cel de-al cincilea multiplex, la Târgu-Mureș.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *