Avem vești bune? Da, avem, chiar avem vești bune! Site-ul vestibune.com se relansează schimbă la aniversarea de 1 an! Haine noi, rubrici noi, (po)vești noi! Acesta este locul unde vă dăm întâlnire pentru o porție de bine!

La un an după lansarea din 19 martie 2020, atunci când pandemia de coronavirus era abia la începuturi, iar primul lockdown paraliza o țară întreagă și aproape o lume, site-ul vestibune.com se lansa sub forma unui blog. Agregator de știri pozitive într-o perioadă în care veștile nu erau deloc grozave, vestibune.com s-a dovedit a fi o gură de aer proaspăt necesar în vremuri sufocante. Dovadă stă și faptul că la o săptămână după lansare avea deja peste 30.000 de accesări, în condițiile unei creșteri organice, naturale, cu zero publicitate plătită!

Alături de noi a fost o mică, dar inimoasă comunitate de oameni care și-au dorit să citeasă și să afle și altceva în afara știrilor alarmiste, pesimiste și sumbre care au apărut în media, în perioada ultimului an. Peste 2.000 de oameni au urmărit constant pagina noastră de Facebook.

Astfel, un site de vești bune, pozitive, mobilizatoare chiar, a fost mai mult decât binevenit. În acest sens, după o perioadă de pauză, timp de reanalizare, gândire, reorganizare, vestibune.com revine la fix un an după lansare, în încercarea de a înclina puțin balanța știrilor pe care le primiți zilnic, în așa fel încât să aveți parte și de lucruri pozitive.

Vă invităm să vă începeți diminețile alături de noi, fie pe site, fie pe Facebook. Să le trimiteți prietenilor și colegilor, celor dragi sau celor care vă sunt aproape crâmpeie din realitatea imediată, care uneori pot fi chiar frumoase! Noi ne vom strădiu în continuare să le adunăm aici, pentru voi!

VĂ MULȚUMIM că ne-ați fost alături în acest an pandemic și sperăm să ne împrietenim și mai mult de-acum încolo! LA MULȚI ANI!

 

Echipa veștibune.com

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *