Tenismanul Roger Federer (38 de ani), fost lider mondial ATP și actual număr 4 le-a făcut o surpriză celor două italience care au devenit celebre după ce au jucat tenis pe acoperișurile blocurilor în perioada izolării din pandemia de COVID-19.
Legendarul sportiv elvețian și-a făcut apariția chiar în timp ce Vittoria (13 ani) și Carola (11 ani) dădeau un interviu și vorbeau chiar despre „Fede”. Întâlnirea cu tenismanul preferat a fost un șoc pentru ambele fete, acestea nereușind să își stăpânească emoțiile și bucuria.
„Era cât pe-aci să leșin când a apărut! Este jucătorul meu preferat! A realizat imediat care este distanța dintre blocuri și chiar a început să lovească mingea printre picioare, ceea ce mi s-a părut incredibil!”, a declarat Vittoria.
Câștigător a 20 de Grand Slam-uri, Federer a zburat cu un avion privat până în Italia, unde s-a întâlnit cu cele două fete al căror video a devenit viral foarte rapid, cu peste 12 milioane de vizualizări doar pe Twitter. Chiar dacă acest nou video cu cei trei jucând tenis pe aceleași acoperișuri au înduioșat deja o lume întreagă, trebuie precizat că acest demers face parte dintr-o campanie de promovare a pastelor „Barilla”, compania producătoare fiind și cea care a susținut această întâlnire-surpriză.
Și chiar dacă toată lumea se așteaptă ca finalul spotului să fie cel cu prânzul tradițional italian luat de cei trei, cu farfurii de paste aburind în față, totuși la final Roger Federer a mai pregătit o surpriză pentru cele două fete: le-a aranjat o tabără la „Rafa Nadal Academy”, pentru a-și îmbunătăți jocul de tenis.
CITEȘTE ȘI: