Ziua Universală a Iei este celebrată pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene. Anul acesta, rețeaua ICR organizează evenimente dedicate acestei sărbători în zece dintre centrele sale din Europa, dar și din Statele Unite.

Rețeaua reprezentanțelor Institutului Cultural Român din străinătate marchează și anul acesta Ziua Universală a Iei, printr-o serie de evenimente prezentate online, pe paginile Facebook ale organizatorilor și partenerilor.

Accademia di Romania din Roma: Povești cu Sânziene, muzică veche și identitate românească în design vestimentar

Programul zilei de 24 iunie va include prezentarea poveștii Sânzienele, suratele mele de Sînziana Popescu, în română și italiană, în lectura autoarei și a traducătoarei Sara Salone, a unui recital susținut de ansamblul Imago Mundi și prezentarea în premieră a scurtmetrajului Sânziene. Sărbătoare și veșmânt realizat de Iulia Gorneanu. Proiectele sunt organizate de Accademia di Romania din Roma, cu patronajul Ambasadei României în Italia și în colaborare cu creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociația Culturală „Isvor” din București.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău: Premii pentru cele mai frumoase ii din Basarabia

Reprezentanța ICR la Chișinău va acorda trei premii în cadrul unui concurs dedicat iilor și cămășilor tradiționale românești din Basarabia, organizat în perioada 24 iunie – 4 iulie 2020, în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală al Republicii Moldova. Vor fi premiate trei creații recente, dintre cele înscrise, selectate de reprezentanți ai Casei Portului Popular „Casa Cristea” și ai Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

Institutul Cultural Român de la Londra: Creații moderne inspirate din portul popular

Anul acesta, programul va cuprinde premiera unui film de explicare a elementelor constitutive ale iei, realizat în parteneriat Muzeul Țăranului Român, o conversație live cu designerul vestimentar Adrian Oianu, ale cărui colecții se inspiră din portul popular, o prezentare a Ioanei Corduneanu, de la Asociația „Semne cusute”, iar seara, ICR Londra va găzdui, online, ceremonia de premiere a câștigătorilor concursului „Capitala britanică a iei românești”, în prezența ambasadorului României, E.S. Dan Mihalache, și a Andreei Tănăsescu, fondatoarea comunității „La Blouse Roumaine”. Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Muzeul Țăranului Român și Ambasada României în Marea Britanie.

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul: Patrimoniul românesc, pus în valoare de Ziua Iei

Proiectul „Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Istanbul“, constând în prezentarea unor obiecte de patrimoniu cultural românesc, se va desfășura în perioada 24-26 iunie. Vor fi distribuite fotografii cu elementele de patrimoniu (cămăși cu altiță, maramă și podoabă de mărgele, paftale), puse la dispoziție de Muzeul Țăranului Român (MȚR), însoțite de o scurtă descriere în limba turcă.

Institutul Cultural Român de la Lisabona: Simbolistica iei, reper identitar

O serie de materiale video realizate exclusiv pentru Ziua Universală a Iei, de Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ din București, va cuprinde o prezentare a simbolisticii iei și a modalităților de realizare a acesteia, susținută de directorul Muzeului Național al Satului, Paula Popoiu, imagini de arhivă, precum și o evocare a unora dintre cele mai reprezentative evenimente dedicate costumului popular românesc din ultimii ani în Portugalia.

Institutul Cultural Român de la Madrid: Ia românească – de la tradiție la modernitate

Prezentarea expoziției „Colecția etnografică Marius Matei” este proiectul reprezentanței din Spania care marchează Ziua Universală a Iei în data de 24 iunie. Vor fi prezentate 21 de piese unicat din colecţia particulară etnografică „Marius Matei” (Giroc, judeţul Timiş), care pun în valoare fondul excepţional de costume populare din zona Banatului: ansambluri vestimentare și podoabe de aur și argint purtate de femei la zile de sărbătoare, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Institutul Cultural Român de la New York: Dialog cu inițiatoarea mișcării „La Blouse Roumaine”

Andreea Tănăsescu, antreprenor cultural, fondatoarea comunității „La Blouse Roumaine”, dedicată promovării în lume a iei românești, va dialoga online, în limba engleză, cu directorul ICR New York, Dorian Branea, pe tema „Cultura română ca strategie online”, în seria de conferințe „Leon Feraru”.

Institutul Cultural Român de la Paris: Jazz inspirat din folclorul românesc

Pianista Ramona Horvath va concerta miercuri, 24 iunie, la invitația reprezentanței ICR din Franța, pentru a marca Ziua Universală a Iei. Interpreta a ales două piese din repertoriul său, Mahala si La Horă, variații jazz inspirate din folclorul românesc. Proiectul va pune în valoare atât veșmântul tradițional românesc, prin alegerea vestimentară a pianistei, cât și muzica tradițională românească, prin reintrepretarea ei în cheie modernă.

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția: Povești din atelierul unei țesătoare 

Elena Pascu, țesătoare de ii din satul Mălâncrav, județul Sibiu,va prezenta iile pe care le are în lucru, evidențiind croiala și elementele decorative ale cămășilor tradiționale femeiești din zona Sibiului, a Târnavelor și din zona Brașovului, precum și alte accesorii specifice portului tradițional românesc din centrul țării. Scurtmetrajul aduce în atenția privitorilor aspecte practice ale procesului de pregătire a pânzei care urmează să devină ie.

Institutul Cultural Român de la Varșovia: Ii, doine, hore, învârtite

Cu ocazia Zilei Universale a Iei, reprezentanța ICR din Polonia va promova o expoziție dedicată portului tradițional românesc, ce cuprinde 27 de artefacte vestimentare din colecția Muzeului Țăranului Român și este parte a unei expoziții marca Google Arts & Culture, We Wear Culture, dedicată modei și stilului. Piesele prezentate în expoziția MNȚR sunt însoțite de o coloană sonoră din colecția „Ethnophonie” a Muzeului Național al Țăranului Român: doine, hore, învârtite, brâuri.

De asemenea, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a promovat campania derulată de comunitatea „La Blouse Roumaine” cu ocazia Zilei Universale a Iei, lansând tuturor israelienilor cu rădăcini românești sau iubitori de România invitația de a participa la crearea unei expoziții online, iar Institutul Cultural Român de la Stockholm a prezentat un episod al seriei de tururi online #călătorimdeacasă, având tema ia tradiţională românească, în parteneriat cu Experience Transylvania.

 

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *