Miercuri, 27 mai, de la ora 20, muzicianul Zoli Toth va fi „Home Alone” pentru toți copiii României pentru care singurătatea nu este doar o figură de stil. În această seară, fostul lider al trupei Sistem va susține online un concert caritabil pentru Fundația Hope and Homes for Children Romania.

UPDATE:

AICI puteți să urmăriți concertul susținut de Zoli Toth miercuri seara:

Zoli Toth este un artist cu o paletă largă de stiluri, de la clasic la rock, pop sau fusion. Educația sa de factură clasică, experiența de peste 2 decenii pe scena pop-rock, experiența ca trainer care insuflă tinerei generații pasiunea pentru ritm, muzică și performance-uri artistice de cel mai înalt nivel – fac din Zoli un artist inovator. Zoli Toth este recunoscut atât la noi, cât și internațional pentru show-urile atipice și spectaculoase pe care le creează. În 2018 s-a reinventat prin „Zoli Toth Home Alone”, în care și-a asumat responsabilitatea de a crea un „one man show”, având la bază mai multe sintezizatoare analogice, instrumente de percuție neconvenționale, tobe și vibrafon.

Muzicianul susține în mod constant concerte în București și în țară și a avut recitaluri importante în cadrul unor evenimente precum ,,Electric Castle”, ,,Spotlight 2016”, ,,Gala Eurovision România” sau la Ground Control, la Paris.

„Mi-am invitat câțiva prieteni și vecini la cântare, pentru că eu cred în continuare că un concert este pe aplauze, nu pe like-uri. Sper ca oamenii să urmărească ceea ce am pregătit, nu va fi un selfie concert, e mai mult de atât”, a declarat Zoli Toth pentru vestibune.com.

Evenimentul din seara aceasta va fi transmis live atât pe pagina de Facebook a artistului, cât și pe pagina Fundației Hope and Homes for Children. Cei care vor să doneze o pot face prin SMS la 8844 cu textul „HOPE”, toate detaliile fiind transmise cu ocazia acestui concert.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *